Întâlnirea cu Fiii satului Traniș a fost un eveniment inedit, organizat în premieră la Traniș, comuna Năpradea. Două zile de activități care au adus împreună comunitatea locală, alături de invitați, foști dascăli ai școlii, tineri, sportivi și artiști renumiți cu rădăcini în satul Traniș.
În prima zi a fost organizat un meci de fotbal amical între seniorii și juniorii trănișeni, iar seara organizatorii au împărțit diplome foștilor dascăli ai școlii și grădiniței din Traniș cu ocazia împlinirii a 275 de atestare a școlii din localitate. De asemenea, au expus în cadrul unei expoziții, artiști consacrați, născuți sau cu legături strânse cu satul. Mariana Micu, Nelu Vass, Eva Ajtai se numără printre artiști.
Duminică, după Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh Gabriel Moldovan, în prezența autorităților județene și locale, a invitaților și în fața unui numeros public a fost lansată Monografia satului Traniș, scrisă de profesor Aurel Medve, publicată la Editura Caiete Silvane, a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Printre reprezentanții fiilor satului s-au aflat și Corina Crețu-europarlamentar, fiica renumitului profesor universitar doctor Traian Crețu, născut în Traniș.
În prezența primarului comunei Năpradea, ing. Vasile Fodor, a subprefecților: Adriana Sabou și Florin Florian, a directorului Casei Corpului Didactic, prof. Gheorghe Bancea, a reprezentanților mass-media, a fost rostit un laudațio pentru Aurel Medve, de către președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Evenimentul s-a încheiat cu spectacol al Ansamblului Meseșul cu sprijinul CCAJS.