Voluntariatul este unul dintre cele mai vitale mecanisme de livrare pentru transformarea socială, de mediu și economică, asigurând un impact de durată prin capacitatea sa de a schimba mentalitățile, atitudinile și comportamentele oamenilor. Oamenii devin actori ai schimbării și parteneri egali în realizarea progresului local, național și internațional către dezvoltarea umană durabilă.
Acesta a fost denumirea prezentării din cadrul activității ”Prin munți cu SAMUS 2000” desfășurate în 6 decembrie 2022, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. Un eveniment dedicat atât Zilei Naționale a României cât și Zilei Internaționale a Voluntariatului (5 decembrie).
Cu această ocazie a fost vernisată o expoziție de fotografie documentară, cu fotografii realizate în cei 25 de ani de activitate a cercului de turism „Samus 2000”, ca parte a proiectului „Muzeul Fotografiei Sălăjene”.
Un eveniment prin care am vrut să ridicăm „punți peste timp„; să aniversăm împlinirea a 35 de ani de la câștigarea de către echipajul „SAMUS 2000” al școlii din Năpradea a trofeului „Busola de Aur” și să anunțăm intenția de a pune bazele unui Club de Voluntariat, care să ducă în timp spre constituirea la nivelul „Țării Silvaniei” a unei echipe de cercetași.
Been diving into luk888 it delivers on cool features with an intuitive interface. Take a peak here, luk888.
Been playing lucky king jogo for a bit now, and it’s pretty chill. Not going to blow your mind, but it’s solid for a casual gamer like me. Check it out! lucky king jogo
Hey! I was looking for a reliable place to get Playtime PH. This seems like it could be what I need! I hope the download is smooth and virus-free. Thanks for the info! Check it out here: playtime ph download