În data de 14 Martie 2022 la Hida, județul Sălaj, a fost lansat proiectul educativ Erasmus+ denumit „ WIM LABORATORIES JUVENIS II”, în care 11 parteneri din 6 țări își propun să reconstituie istoria diverselor perioade prin intermediul artelor. Parteneri din  România, Franța, Italia, Austria, Germania și Bosnia Herțegovina vor organiza activități care au ca temă memoria, spațiul, cultura individului și educarea tinerilor în spiritul libertății, al valorilor europene și al păcii.

Cu sprijinul primarului comunei Hida, Dumitru Petruș, a avut loc în sala de ședințe a Primăriei, întâlnirea de debut a proiectului Erasmus+  prezentat de către Fabrice Dubusset, reprezentant al Procede Zebre din Vichy – Franța, în calitate de coordonator proiect, și Arnaldo Ragni din Italia.

Elevii Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida, județul Sălaj participă în acest proiect desfășurat până în 2024, fiind coordonați de prof. Mateiu Călin în calitate de manager de proiect, prof. Ioana-Daniela Ardelean – coordonator, prof. Dănuț Sur în calitate de monitor proiect.        O primă activitate susținută în județul Sălaj a fost vizita organizată la Muzeul Memorial al Holocaustului din Șimleu Silvaniei și la Cetatea Báthory, pentru a redescoperi fragmente de istorie și memorie a locului care să fie încadrate în activitățile din cadrul acestui proiect-experiment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A.D.I.- I.T.I. Țara Silvaniei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.