Identificat arheologic la sfârşitul secolului al XIX-lea, la Porolissum au fost efectuate cercetări arheologice, încă de la începutul secolului al XX – lea. La finalul războaielor dacice din vara anului 106 d. Chr., Imperiul Roman a cucerit şi organizat ca provincie romană teritoriul regatului lui Decebal. În partea de nord-vest a Daciei, pe Muntele Meseş, romanii au conturat şi organizat frontiera (limesul) care delimita spaţiul cucerit de către Imperiul Roman, de teritoriile necucerite şi neintroduse în unitatea administrativă a provinciei Dacia. Datorită importanţei strategice deosebite al acestui sistem defensiv – limes porolissensis, împăratul roman Hadrian, în jurul anului 120 d. Chr., când reorganizează apărarea întregii provincii Dacia, în nord-vestul acesteia, înfiinţează subdiviziunea Dacia Porolissensis, cu capitala probabil la Porolissum. Având în vedere importanţa strategică deosebită a apărării Porţii Meseşene, a singurei trecători de vale accesibile de traversare a barierei naturale (Muntele Meseş), Imperiul Roman a construit la Porolissum o importantă bază militară pentru soldaţii din trupele auxiliare şi detaşamente din legiunile romane care au staţionat permanent sau temporar aici. În timpul împăratului Septimius Severus oraşul a fost ridicat la rangul de municipium cu denumirea de Municipium Septimum Porolissense.