Marți, 11 noiembrie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, începând cu ora 18:30, se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Galei Corneliu Coposu.
Programul serii va avea 3 părți: premierea tinerilor câștigători ai concursului de eseuri organizat de Fundația Corneliu Coposu (ediția a X-a, 2025); conferința susținută de profesorul Ioan Stanomir; concertul extraordinar Alexandru Andrieș. Evenimentul va fi prezentat de reputatul jurnalist Cristian Pătrășconiu.
Programul complet al galei:
Ziua de 10 noiembrie 2025 va debuta la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin cu dezbaterea „Iuliu Maniu și Corneliu Coposu – viziune și rigoare morală. De ce are nevoie viitoarea elită a României și generația tânără de exemplul lor?”. Invitați vor fi: prof. univ. dr. Ioan Stanomir (Universitatea din București), lector univ. dr. Mihai Maci (Universitatea din Oradea), prof. asociat Andrei Dălălău (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Andreea Corca (Muzeul Național Brukenthal, Sibiu). Moderator: Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu. Programul zilei va continua la Bobota cu prezentarea proiectului Biserica „Memorial Corneliu Coposu” și a Centrului Cultural „Șincai – Coposu”.
Marți, 11 noiembrie 2024, de la 9:30 se va desfășura o Sfântă Liturghie Arhierească și o slujbă de Parastas în memoria Seniorului, la Biserica „Sfânta Familie” din Zalău urmată de depunerea de coroane la statuia Seniorului. La ora 12:00 la Centrul de Cultură și Artă din Zalău se vor lansa două cărți (Moștenirea Seniorului – principii și valori pentru eternitate. Eseurile câștigătoare la concursurile organizate de Fundația Corneliu Coposu în perioada 2016-2025 și Remember Iuliu Maniu – 1986, de Ana-Maria Borz) și va fi organizată o dezbatere a tinerilor pentru tineri.
Ziua de marți se va încheia cu evenimentul principal, Gala Corneliu Coposu, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, începând cu ora 18:30. Programul serii va avea 3 părți: premierea tinerilor câștigători ai concursului de eseuri organizat de Fundația Corneliu Coposu (ediția a X-a, 2025); conferința susținută de profesorul Ioan Stanomir; concertul extraordinar Alexandru Andrieș. Evenimentul va fi prezentat de reputatul jurnalist Cristian Pătrășconiu.
Evenimentele sunt organizate de: Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Consiliul Județean Sălaj, Fundația Hanns Seidel, ADI Țara Silvaniei.
Parteneri: Episcopia Greco-Catolică de Oradea , Instituția Prefectului Sălaj, Primăria Zalău, Primăria Șimleu Silvaniei, Primăria Bobota, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Biblioteca Județeană Sălaj, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin, Fundația Academia Civică, Fundația Culturală Memoria, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Sens Politic, Radio România Cultural, Radio Maria, Radio România Actualități, Agerpres, Magazin Sălăjean, Graiul Sălajului.
Vă așteptăm cu mare drag pentru a onora o familie dedicată neamului său!

