Guruslău 2025

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

 

Pentru omagierea ultimei bătălii și victorii a marelui voievod Mihai Viteazul, purtată pe dealul Guruslăului, acum 424 ani, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei” vă invită duminică, 3 august 2025, de la ora 15.00,  la evenimentul devenit deja o tradiție în calendarul cultural al Țării Silvaniei.

Manifestările din această zi se desfășoară în cadrul proiectului „Comemorarea victoriei de la Guruslău”, a cărui autoritate finanțatoare este Ministerul Culturii.

Pentru evocarea luptelor purtate în aceste locuri, duminică vor avea loc o serie de manifestări, centrate în jurul organizării unei tabere medievale de reconstituire istorică, cu prezentarea armelor, obiceiurilor și interacțiuni tematice, pentru publicul de toate vârstele.

Pe tot parcursul zilei veți putea vizita standuri de prezentare de tehnică militară ale Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj și Ministerul Apărării Naționale.

Evenimentul va fi completat cu momente artistice susținute de formația de muzică rock Cargo, cântăreții de muzică populară Alexandra Chira și Deți Iuga, ansamblul folcloric „Meseșul”, trupa Asserculis cu spectacolul de jonglerie cu foc și formația Painkillers. Toate aceste momente, menite să atragă un public divers, se vor desfășura conform Programului mediatizat atât în mediul online cât și prin afișul evenimentului.

Vă așteptăm cu drag!

                             Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Co-Organizatori: PRIMĂRIA HERECLEAN

 

 

 

 

 

A.D.I.- I.T.I. Țara Silvaniei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.